javruletz

obosisem de atata zbucium, asa ca am adormit imediat… 

se facea ca parintii nostri aranjasera casatoria aceea de convenienta, cu toate astea nu vedeam niciun motiv pentru care l-as fi facut pe adolescentul zambitor si timid sa-si blesteme ziua. 

era o zi de vara racoroasa numai buna pentru plimbare, pretextul perfect daca vrei sa scapi de conversatia iscoditoare a unor oameni neinteresanti. asa ca am pornit zambindu-ne complice pe aleea aceea foarte ingusta, marginita de arbusti care ne obligau sa ne inghesuim unul in celalalt, cu atingerea lor verde. 

omul zacea, cazut pe trepte, si cand si-a ridicat fata spre noi am vazut ca era pliata pe diagonala, ca o figura in marime naturala, decupata dintr-un ziar. am pastrat gandul pentru mine “dupa ce ca e mutilat de natura, i-a mai trebuit si sa bea”, si-am trecut mai departe fara sa ne oprim. 

seara la stiri am aflat ca nu zacea de beat, ci pentru ca fusese batut, si ca murise din cauza loviturilor. in imaginile prezentate in jurnal l-am vazut mai bine: era doar un trunchi, om doar pe jumatate, n-avea picioare si nici sex si mi-am dat seama ca daca n-as fi gandit in clisee, poate ca ar fi fost salvat…

de nume pe care mi le amintesc doar in parte si cu mare efort.

vestea mortii Anielei, in urma cu mai bine de-un an, m-a tintuit pe scaun. m-am strans ca o stridie, ma durea tot trupul de parca cineva mi-ar fi smuls o bucata. era blonda, serafica, avea vocea grava si soptita, trecea ca o frunza printre noi si nu banuiam ca in ea crestea deja samanta nefiintei.

desi e firesc sa nu-ti amintesti decat numele celor care ti-au atins existenta in vreun fel, e ciudat sentimentul ca ti-ai petrecut patru ani printre niste oameni pe care nu i-ai cunoscut. GAUDEAMUS IGITUR JUVENES DUM SUMUS…