javruletz

alexandru tomescu, razvan suma si horia mihail au demonstrat ca pot canta muzica clasica si-n hanorac si tenisi, atat de convingator incat la pauza mi-am propus sa ma strecor pe-un locusor pe care-l devorasem din priviri in prima parte, mai in fata, ramas liber prin nu stiu ce intamplare minunata…

omu’ de langa mine avea temperament de border collie; asa ca, in absenta unei turme de adunat, s-a apucat de cantat la o claviatura invizibila, de gesticulat in toate directiile, de dirijat molto allegro agitato, apoi si-a indreptat coloana lunga de un metru douazeci, a purtat in soapta o discutie aprinsa cu un conlocutor inexistent, a batut cu putere ritmul in genunchii ososi, imensi, ca niste ceaune ascunse sub blugi, a pufnit admirativ pe nari, s-a ridicat pe jumatate si s-a trantit la loc in scaun, si-a luat capul in maini si l-a rotit mai intai la stanga, apoi la dreapta…

la sfarsit, a sarit in picioare ca un arc, si-am fost uimita ca nu l-am auzit strigand: “bine baieti, aveti o bere!”